1879 - 1958
Scriitor hoinar,
reformator al vieții, înțelept


Aceasta pagina
este o poarta deschisa
spre lumea lui
Gusto Gräser

>>>    NOU 13.2.2015
Expoziție
1.10 – 17.11.2015
Sibiu, Transilvania, România

Frații Gräser – rebeli  și emigranți timpurii din Transilvania
Gusto – Poet și reformator al vieții
Karl – Anarhist și utopist realist
Ernst – Pictor și poet

>>>    NOU 12.12.2014
Gusto Gräser, pentru creația sa, pictura “Der Liebe Macht“
Poetul și filosoful naturalist Gustav Arthur Graser a fost o personalitate unică în prima jumătate a secolului XX. Liderii intelectuali ai vremii au văzut în el întruchiparea "noii ființe umane", concretizarea idealurilor lui Nietzsche și ale lui Whitman și în acelasi timp un nou Francis de Asissi.

Viața sa dincolo de regulile civilizației a fost de neacceptat pentru mulți contemporani; a generat scandal și ură. Însă pentru unii a devenit un idol.
Scriitori ca Hermann Hesse și Gerhart Hauptmann l-au ridicat la rang de mit.

Cea mai mare parte din poezia sa a rămas nepublicată în timpul vieții.
A scris epigrame și poezii pe fluturași și foi volante, pe care i-a răspândit în călătoriile sale, mobilizând omenirea la o schimbare radicală.

Astăzi numele său este asociat cu cel al coloniei pe care a întemeiat-o, "Monte Veritŕ" din Ascona, care a devenit un simbol al cultului naturii și non-violenței.

Gräser s-a născut pe 16 februarie 1879 la Brașov (Kronstadt), în Transilvania, și a murit la 27 octombrie 1958, în Freimann lângă Münichen.  Împreună cu prietenii săi intelectuali și artiști, a creat colonia reformei sociale de pe Muntele Adevărului/Monte Verita, ce străjuiește orașul Ascona din Elveția. În lucrarea “Öffentliche Gespräche" (Convorbiri
publice) a mobilizat populația la schimbare, colindând majoritatea oraselor germane.

A lăsat o muncă de jumatate de viață care reînvie simbolurile și valorile umane fundamentale: iubire, egalitate, libertate, comuniune cu natura, frumosul, binele, non-violența.
 





Gusto Gräser, profetul nomad din Transilvania
Mihaela Kloos / 16 februarie 2014
Surse: http://povestisasesti.com/2014/02/16/gusto-graser-profetul-nomad-din-transilvania/ 

1945, München. Bombardamentul asupra centrului orașului a lăsat în urmă o mare de moloz. Un peisaj dezolant, cu schelete de clădiri, vegheate în fundal de turnurile catedralei Frauenkirche. Printre ruine, un personaj straniu, cu barbă și haine răvășite, pășește ca și cum ar fi singurul supraviețuitor de pe Pământ.

Este una dintre imaginile emblematice ale perioadei, cu mare impact emoțional, atât pentru evenimentele tragice la care face referință, cât și pentru personajul misterios. Datorită lui, mesajul acestei extraodinare fotografii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial are valențele unui manifest împotriva ororilor războiului. Bătrânul cu figură ascetică din imagine este Gusto Gräser (1879-1958), unul dintre cei mai cunoscuți pacifiști și filosofi naturaliști din Germania, dintre membrii fondatori ai societății de la Monte Veritŕ, prieten și sursă de inspirație pentru Hermann Hesse.

Gusto Gräser sau Arthur Siebenbürger cum își spunea adesea, amintind de originile sale, este un sas născut la Brașov, în 1879. S-a retras în peșteri și în pădurile Elveției, a fost condamnat, amenințat cu moartea, internat în azil de nebuni, i s-a interzis să scrie. Pentru unii a fost o revelație, pentru mulți alții o amenințare. Era o figură carismatică ce atrăgea în jurul său mase numeroase. Și-a împărtășit ideile în cercul rebelilor și anarhiștilor, a fost un “guru” pentru generații de artiști, ecologiști, pacifiști, hipioți, tineri în căutarea “adevărului”.  Mulți intelectuali din acea vreme au văzut în el întruchiparea “noului om”, concretizarea idealurilor lui Nietzsche, ale lui Whitman, cel care tolera toate religiile, însă nu credea în nicio biserică. A fost numit un nou Francis de Asissi, propvăduind pe străzile Europei pacea, iubirea, renunțarea la proprietatea privată și viața în armonie cu natura.

Monte Veritŕ – paradisul nonconformiștilor

La începutul secolului XX, la Ascona, pe Monte Veritŕ, se năștea o societate utopică ce va inspira generații. O mână de artiști și intelectuali dezamăgiți de situația politică, de frenezia orașelor, industrializare, pragmatismul ori promiscuitatea lumii moderne căuta o viață liberă, în comuniune cu natura. Ar putea fi numiți primii hipioți.  Deprimați, răzvrătiți, ei visau o societate corectă, liberă. Monte Veritŕ era o zonă extrateritorială, în care biserica, normele guvernamentale și sociale nu aveau jurisdicție.

Așa s-a creat pe malurile feericului Lago Maggiore o colonie în care se experimentau noi moduri de viață: nuditate, dietă vegetariană, meditație, arta ca libertate deplină de expresie, lipsa oricăror constrângeri pentru individ și pentru comunitate. Un paradis al extravaganților, rebelilor, hoinarilor, visătorilor, nebunilor.

Povestea lui Monte Veritŕ a început în 1900, când belgianul Henry Oedenkoven, fiul unui om de afaceri din Antwerp, împreună cu iubita sa Ida Hofmann, întemeia în Ascona, pe dealul cunoscut până atunci ca Monescia, ceea ce a numit “Colonia cooperativă vegetariană Monte Verita”. În curând s-au alăturat „coloniștii” – scriitori, pictori, psihanaliști, anarhiști ce militau împotriva convențiilor, a tot ce ținea de “establishment-ul” vremii. Respingeau partidele politice, dogmele, căsătoria, codurile vestimentare, declarându-se “tolerantly intolerable“.

În 1904 se mută aici anarhistul Raphael Friedeberg, alături de mulți alți intelectuali considerați sau intitulați anarhiști, o societate boemă din toate domeniile. Printre ei, scriitorul Hermann Hesse, pionierii dansului expresionist Rudof Laban și Mary Wigman, Isadora Duncan, Else Lasker-Schüler, pictorii Kadinsky, Picabia, Hans Arp, Paul Klee, psihanalistul Carl Jung, Otto Gross, Hugo Ball, Rudof Steiner, Max Picard, etc. Și Gusto Gräser, sasul plecat din Brașovul natal, un boem, visător, filosof, scriitor, un spirit complex, greu de înghesuit în sertare.

Ca mulți alții, Hermann Hesse a venit aici căutând libertate și inspirație. Avea să afirme ulterior că „de atunci am trăi gol și sprinten ca un cerb.” Deși la scurt timp după întemeierea Monte Veritŕ, Gusto Gräser s-a retras din colonie, Hermann Hesse a găsit în el nu doar un prieten, ci și un model pentru eroii romanelor sale.

Gusto Gräser, viața lupului de stepă

„Cine călătoreşte-n depărtare
Adesea vede lucruri ce-l uimesc.
Acasă-apoi le spune cu glas tare
Şi-ai lui ca mincinos îl dojenesc.
Căci omul mărginit nu dă crezare
La tot ce ochii nu-i adeveresc.
Deci cei neştiutori eu nu m-aştept
Să creadă în cuvântul meu cel drept.”

(Herman Hesse, Călătorie spre Soare-Răsare, 1932)

Desculț ori purtând sandale romane, într-o tunică lungă până în pământ sau haine răvășite, cu plete argintii și barba încâlcită, ochi senini și blânzi. Un zâmbet cald, un chip luminos, de un calm nesfârșit. Poet inspirat de budism și filosofia Orientului, cufundat în meditație, rătăcitor, vizionar. În timpul vieții a fost un personaj misterios, despre care se știa foarte puțin. Viața și opera sa sunt în continuare cunoscute numai în cercuri restrânse.

Poetul și profetul naturalist Gustav Arthur Gräser, cunoscut ca Gusto Gräser, s-a născut pe 16 februarie 1879, la Brașov. La vârsta de 15 ani, Gusto Gräser abandonează gimnaziumul. În 1896, o sculptură de-a sa câștigă medalia de aur la Expoziția Mondială de la Budapesta, după care începe studii de artă la Viena. Frecventează pentru scurt timp grupul Humanitas al pictorului Karl Wilhelm Diefenbach, al cărui spirit nonconformist și reformator l-a influențat foarte mult. Totuși nu tolerează mult stilul autoritar al maestrului, așa că tânărul Gräser se va întoarce înapoi în Transilvania. Aici realizază opera-program pentru creația sa, pictura “Der Liebe Macht“, în care își exprimă dezacordul față de lumea pragmatică și industrializată, dezumaniza(n)tă, care se autodistruge, optând pentru renașterea într-o existență în armonie cu natura. Astăzi, pictura este expusă la Muzeul Casa Anatta, pe Monte Veritŕ.

Începând cu 1899, rupe orice legături cu familia, abandonează planurile privind cariera sa și începe viața de hoinar prin Europa. Ca un Socrates rătăcitor, a căutat compania unor minți luminate și deschise schimbării. Scrie poezie și trăiește vânzând pliante cu poeziile proprii pe străzile Europei. În toamna lui 1900, împreună cu fratele său Karl (1875-1920), se numără printre membrii fondatori ai societății de la Monte Verita. Nefiind de acord cu direcția comercială și turistică spre care Oedenkoven orienta “colonia vegetariană”, în 1901, Gusto Gräser părăsește colonia și trăiește ca un om al naturii, într-o grotă din apropierea Asconei. În grota din pădurea Arcegno îl are în 1907 ca oaspete pe Hermann Hesse, de care îl va lega o lungă prietenie. Împreună cei doi pornesc în drumeții în Alpi, în izolare completă, meditând.

Raymond Duncan, fratele dansatoarei Isadora Duncan, a fost un alt ucenic al lui Gustav Gräser, care a răspândit stilul de viață și filosofia lui Gräser în cercul prietenilor săi, Gertrude Stein, Matisse sau Picasso. În pădurile Asconei, lângă grota în care a locuit, din dansurile frenetice sub clar de lună, se va contura dansul expresiv al cărui promotori sunt Rudolf Laban și Mary Wigman. Călătorind într-o caravană construită de el însuși, agățată de mașina verde pe care scria “Raus!Raus!Raus”, (Afară! Afară! Afară!), Gräser colindă Germania, de la München la Berlin, recitând, ținând discursuri publice ad-hoc, reprezentații de dans liber, îndemnând la o schimbare radicală, în spiritul cultului naturii și al non-violenței. Discursurile din această perioadă sunt reunite în lucrarea “Offentlichen Gesprächen”.

Se alătură mișcării de tineret Wandervogel (Pasărea rătăcitore/migratoare), sub influența lui Gustav Landauer și Gustav Wyneken, cu care se împrietenește, împărtășind aceleași idei. Gusto Gräser devine un simbol al pacifiștilor germani. Din cauza numărului tot mai mare de simpatizanți, mai ales în rândul tinerilor și intelectualilor, a stilului de viață și gândirii sale pe care și-o exprima ad-hoc și nestingerit în public, Gräser își atrage evident și mulți oponenți. Este arestat în repetate rânduri și expulzat în 1915 în Austria, unde este condamnat la moarte, sub acuzația de instigator și contestatar. Însă după numai trei zile petrecute în celula condamnaților la moarte, invocându-se gândirea incoerentă și “idei confuze”, este mutat într-un ospiciu.

După eliberare se întoarce împreună cu familia pe Monte Veritŕ, unde își reia activitatea de dinainte. Aici devine un model pentru adversarii Războiului, reușind din nou să atragă în jurul său simpatizanți iluștri din întreaga Europă. Activitatea sa face ca în 1919 să fie din nou expluzat din Elveția, apoi din landurile Bavaria și Baden. În 1920, împreună cu noua grupare de tineri adunați în jurul său și al prietenului Friedrich Muck, colindă nordul Bavariei și Turingia, într-o caravană a dansului și cântecelor, ce va inspira celebra Cruciada a copiilor sau Cruciada iubirii, “Confreria” pe care Hermann Hesse a consacrat-o în povestirea Călătorie spre Soare-Răsare (Morgenlandfahrt),  gruparea pornită spre est în căutarea adevărului suprem.  Demian și Tito din Jocul cu mărgelele de sticlă sunt personaje despre care s-a speculat că sunt inspirate din personalitatea lui Gusto Gräser, atât de influent în viața lui Hesse.

Expulzat din nou din Bavaria, revine în 1927 la Berlin, unde lucrează la “Muzeul Anti-Război” (Anti-Kriegs-Museum) al lui Ernst Friedrich și susține conferințe publice în Alexanderplatz.  În 1930 este rezindent al Grünhorst din Berlin, locul de întâlnire al reformiștilor și opozanților tineri. De aici începe o nouă călătorie în Germania, împărțind manifeste pacifiste, pentru libertatea gândirii și reformă. Drept urmare, în 1933, călătoria sa se încheie într-un lagăr de concentrare. Sediul Grünhorst din Berlin arde în mod misterios în 1936, iar lui Gusto Gräser îi este interzis să mai scrie. Este arestat de mai multe ori și amenințat cu moartea. În 1940 se retrage în secret la München, trăind ascuns în podurile unor prieteni, unde continuă să scrie.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, este legendar gestul său de a-și tipări poeziile pe fluturași pe care îi împrăștie din balconul Primăriei din München, peste Marienplatz. Sau le agață de crengile copacilor din imensul parc münchenez Englischen Garden.

A murit în 27 octombrie 1958, în cartierul Freimann al Münchenului, în complet anonimat și în sărăcie.

Opera sa poate fi găsită la Biblioteca din München și în arhivele Monte Veritŕ. Cea mai mare parte a operei sale a rămas nepublicată în timpul vieții și este încă parțial netipărită.

În limba română nu există traduceri din opera sa. Documentând acest articol și pe Internet, nu am găsit nicio menționare a numelui său pe site-urile românești, singurele rezultate sunt în limba germană.

În Germania, biograful, editorul și cel mai bun cercetător al operei lui Gusto Gräser este Hermann Müller. În 2006, în Elveția, a fost realizat documentarul Gusto Gräser, Eremitul de la Monte Verita, filosof și om al naturii - despre viața și activitatea lui Gusto Gräser, în regia lui Christoph Kühn. Televiziunile elvețiene, italiene și germane au dedicat de-a lungul timpului mai multe emisiuni și reportaje personalității sale.

În anii ’20, Thomas Mann apăra nevinovăția și bunele intenții ale lui Gusto Gräser, spunând: “acest om are un suflet curat“. În anii ’60/70, Gusto Gräser este redescoperit ca un simbol al mișcărilor Flower Power, un model al pacifiștilor și mișcărilor ecologiste. Istoricul american Martin Green a văzut în Gusto Gräser un Ghandi al Vestului. Activitatea sa pe Monte Veritŕ este considerată “leagănul mișcării alternative” și Graal al modernității.

Opera publicată a lui Gusto Gräser (cuprinde poezie,  filosofie, maxime și meditații, lucrări de pictură, sculptură):

  • Efeublätter, Gedichte, Wien 1902.
  • Ein Freund ist da – mach auf!, Flugschrift, Berlin 1912.
  • Winke zur Genesung unsres Lebens. Sprüche und Gedichte, Ascona 1918.
  • Zeichen des Kommenden, Sieben Steindrucke mit Textblättern, Dresden 1925.
  • Notwendwerk. Zeichnungen und Gedichte, Steindruckmappe, Dresden 1926.
  • Bucheckern, Eine Druckschrift, Berlin 1930.
  • Wortfeuerzeug, Sprüche und Gedichte, Berlin 1930.
  • Tao. Das heilende Geheimnis, Büchse der Pandora, Wetzlar und Umbruch-Verlag, Recklinghausen 2008.
  • AllBeDeut. Unsere Sprachlaute – heimliche Schlüssel zum Aufschluss unsrer Welt. Deutsches Monte Veritŕ Archiv Freudenstein 2000.
  • Erdsternzeit. Eine Auswahl aus dem Spätwerk. Herausgegeben von Hermann Müller, Umbruch-Verlag, Recklinghausen 2007 und 2009.
  • Gedichte des Wanderers, Herausgegeben von Frank Milautzcki, Verlag im Proberaum 3, Klingenberg 2006.
  • Der Liebe Macht, Ölgemälde im Museum Casa Anatta auf dem Monte Veritŕ, Ascona.
Surse info:
Gusto Graeser.info
Hermann-Hesse-Forum.blog.de
Siebenbuerger.de
Emmet.de
Merkur-online.de